Din cazuistica Facebook-ului – episodul 3

Pissy–Facebooki$da

– referat la zoologie –

Duck-Face-Lisa-300x300

Profil-robot:

Pissy-Facebooki$da este o subspecie de drone umanoide bipede (dar şi patrupede, ori îngenunchiate, în special în timpul programului de lucru), pasionată de poezie, muzică clasică, pictură şi critică literară.

Exemplarele se caracterizează prin moaca lomboziană; mandibula delicat-masculină; adesea năsău proeminent cu care-şi adulmecă victimele; dantură dezvoltată care serveşte la masticaţia alimentelor din restaurantele de 3+ stele, chiar dacă mai are şi lipsuri discrete; piercing-uri în zona orală (beauty-mark-gen); lobii urechilor sunt prevăzuţi cu briz-briz-uri strălucitoare, colorate, masive, care se bălăngăne la fiecare scuturare a capului; gheare prelungi, în general aplicate, vopsite în culori stridente, care să atragă insectele, ori alte vietăţi fascinate de jocul de culori etalat. Vocea e la fel de stridentă, emiţând sunete deranjante, hlizeli, vulgarităţi, glume din sezonul trecut la care râd singure ori chicoteli seducătoare.

Ţinând cont că se găsesc în natură în număr din ce în ce mai mare, exclusiv în zonele urbane, cercetătorii au ajuns la concluzia că această veitate se înmulţeşte prin diviziune celulară.

Este o variantă cvasi-evoluată a binecunoscutei pitzipoance de cartier, doar că aceasta este nițeluș mai rafinată, mai elegantă, pseudo-cultă şi muuuult, MULT mai şi periculoasă, în special din cauza agresivităţii şi a microorganismelor care îi populează orificiile, ea fiind o sursă inepuizabilă de infecţii transmisibile la om, de la greu tratabile, până la deloc tratabile!

Caracteristici morfologice  

Pissy–Facebooki$da se încadrează în tipilogia „prepuberă-superbă-înaltă-şi-bine-făcută-stil-trannie-spre-shemale-care-abia-a-terminat-la-cu-plată-dar-arată-ca-de-treişopt-pe-patrujdoi”, însă există o varietate de exemplare de la mediu, către bondoc. În 98 la sută dintre cazuri, membrele inferioare prezintă deformări pe tipul genu-varum sau genu-valgum – mai pe româneşte, sunt crăcănate şi rahitice, cu picioarele în X, în formă de “paranteză”, ori în alte forme greu de imaginat, datorate proastei nutriţii din copilărie, lucru simptomatic ce are un ascendent puternic asupra comportamentului de la maturitate – FOAMEA fiind motorul care îi pune în mişcare întreaga existenţă. Având în vedere că îşi obţin hrana mai mult în poziţie orizontală, faptul că nu pot sta în poziţie perfect dreptă reprezintă un avantaj considerabil. Lucru oricum inobservabil, deoarece compensează prin:

–          Mamele hipertrofice (ţâţe mari, pentru cei care n-au avut pile la medicină), prin care își camuflează minusurile (posterior teşit, veştejit, lăsat, lătăreţ etc.; dinţi strâmbi; ochi saşii; ten obosit și îmbătrânit înainte de vreme).

–          Bot ţuguiat cu care amuşină oportunităţi de a se hrăni. Acesta e acoperit de un strat unsuros de grasime lipicioasă şi musai de firmă, colorată în nuanţele cele mai diferite, de la roz-pastel, până la bej- nisipiu sau roșu-vampesque, asortate, după caz la …

–          Papainoage cu platoformă şi toace la fel de ţuguiate ca botul, care-i conferă un plus de înălţime, ca să dea bine pe lângă alde Berlusconi (acestea fiind un semn de evoluție, deoarece, inițial, pe când erau la ele acolo, la Vaslui, erau purtătoare de copite).

–          Epiderma este prăjită la solar, până în cele mai profunde straturi, pentru a se asigura că le ajunge până în anotimpul rece, desigur, pentru a atrage raze (de soare, ori de la licurici jucăuşi) şi a-şi păstra o temperatură corporală ridicată, în cazul în care rămân fără clienţi şi nu-şi mai permit să-şi plătească chiria din centru şi căldura. Aceasta (epiderma) este complet lipsită de orice urmă de pilozitate, cu excepţia celei de pe scalp – metodă de apărare a vidului de sub tigvă.

pissy

Le vezi pretutindeni, au invadat spaţiul vital şi virtual în cautarea uneia dintre principalele lor surse de hrană: atenţia! (A doua sursă de hrană este invidia celorlalte femele, mai puţin dotate şi valabile, deoarece P.-F. au plusvaloare și induc oftica în complexate!)

După ce atenţia este deturnată spre decolteul lor de neam prost, ori spre cracii lor răs-răscrăcănaţi, hrana propriu-zisă este asigurată. Măcar pentru un sezon. Şi, pentru că s-au prins că nu prea prind decât la un anumit nivel (specii pandemice precum cea de meltean, cocalar, şmenar, fiţos – exemplare devenite deja neinteresante), ca orice fiinţă cu niscaiva rudinemte de ’telighenţie, s-au adaptat la mediu, căutând protecţie la masculii altor specii mult evoluate (cel puţin aparent).

Astfel că Pissy –Facebooki$da şi-a perfecţionat metodele de atac, adoptând o atitudine de şoarele de bibliotecă, SUGErând că deţine un I.Q. de la patru, la cca 50 de ori mai mare decât în realitate. Acest lucru se observă prin comportamentul ei ostentativ, caracterizat prin postări cu fotografii reprezentând cărţi deschise; cântece de Jazz, ori alte stiluri de muzică veche; articole cu interviuri ale unor personalităţi despre care n-a auzit neam de neamu’ lor; citate sensibile şi pro-funde din autori celebri, scrise agramat, sau atribuite altor autori celebri; note cu poezii clasice, de preferinţă romantice, la care adaugă câte o poză de-a lor, scoţându-şi la înaintare fie botul, fie înaintaşii, fie posteriorul, fie ce mai au la îndemână (ceasul de firmă, tatuajul cu inimioară, sau litere ebraice/sanscrite/hieroglife etc.).

1

Dar, ca să rămână fidelă stilului care a consacrat-o, Pissy –Facebooki$tda pune în aplicare tot felul de modalităţi de utilizare a „gheget”-urilor la modă, continuând invazia spaţiului virtual, pe care, precum melcii, limacşii, ori alte tâtâtoare mâzgoase, l-au năpădit de urmele trecerii lor: poze, pozuilici, pozutze din toate unghiurile: în club, la piscină, în parc, pe capota unei maşini decapotabile roşii, la volanul unei maşinoaie de teren bleu ciel-metalizat, la terasă, pe balconul garsonierei alor ei, în lift, în oglinda din closet… pentru a impresiona pe cei pe care îi filează şi selectează în funcţie de datele de la info.

Cele două paragrafe anterioare descriu stilul lor principal de comunicare. Însă, atunci când e inutil să aplice metoda copy-paste, ele fac uz de elocinţa caracteristică, subtilitatea gândirii, perspicacitate şi promptitudine, postând replici de genul:

„Poop mult!!!”

„Somnik pufooosssssss!!!!!!!!!!!!!!!!!!”

„Sooper!”

„ : P ”

„ : ))) ”

„ : ))))))))))))) ”

„ : P : )))))  ”

2

Se remarcă două tipologii bine determinate:

  1. Pissy –Facebooki$da Războinica-Vanitoasă

Cu numele de cod (sau macrou) ARZoaica, deja a făcut furori printre pseudo-masculii ușor impresionabili, datorită complexității personalităţii ei:

COERENTĂ, da??

COERENTĂ, da??

Deci, aţi înţeles!

2. Pissy –Facebooki$da Sensibilo-Romantică

Cu numele de cod AUuuu_mă_dor_ochiiiii

Aoleeeeu!!!

Aoleeeeu!!!

Principala ei pasiune, în afara webcam-ului, clubbing-ului şi şopping-ului, este siluirea limbii materne. Dar, încă o dată, compensează prin folosirea limbii în alte scopuri. Acestea sunt: debitarea unor maxime adânci, duioase, fascinante prin semnificaţie, dar, mai ales, prin construcţia sintactico-morfologică. Ce, voi la ce v-aţi gândit?!?…

După ce victima prinsă în mreje răspunde la provocările ei, stabileşte o întâlnire în lumea reală, unde emite un damf puternic de feromoni, care, pătrunzând direct prin membrana din vomerul hipersensibil al dobi… masculului, (damful) este condus instantaneu în tot trunchiul cerebral al victimei, de la bulbul frontal, pană în medula oblongada, paralizându-l aproape instantaneu şi inducându-i bietului nenorocit o stare avansată de delir erotoman şi o euforie imbecilă, el nemaiputând fi capabil să-şi controleze impulsurile, raţiunea, logica, bunul simţ şi, cel mai grav, portofelul!

Totuşi, puţine lucruri sunt mai triste decât o Pissy–Facebooki$dă cu pretenţii artistico-‘telectuale!

De multe ori, ele cad în dizgraţie şi rămân singure. Îmbătrânesc înainte de vreme şi trebuie să se ferească aproape constant de rivale, ori de ridicol, pe care nu îl pot ocoli, orice ar face!

Reclame

Zilele trecute am avut o supriză… să-i zicem placută.

Ca să trec la subiect: mă trezesc – iar!!! V-am mai povestit, nu? – cu o cerere în căsătorie.

Chiar dacă nu e un necunoscut care se trezeşte străfulgerat de vreo dragoste la prima vedere când mă priveşte (vezi cazul dlui general), conversaţia a fost la fel de surprinzătoare, mai ales că nu am mai ţinut legătura cu domnul în cauza de prin 2009. Cu toate acestea, se pare că nu m-a uitat, deşi e vorba despre o simplă cunoştinţă cu care abia dacă am schimbat câteva discuţii la acel timp. Ştiam că, încă de pe atunci, nutrea anumite sentimente faţă de mine, însă nu am dat curs deoarece:

1)      Profesia lui de diplomat îmi părea destul de instabilă şi fără prea multe afinităţi cu schimbarea mea profesională pe care o pregăteam la acea dată.

2)      Diferenţele culturale nu îmi dădeau angajamentul că o astfel de relaţie ar putea funcţiona (da, ştiu că sună a prejudecată, dar intuiţia mea rar a dat greş).

(…şi un “mic” amănunt nesemnificativ)

3)      Excelenţa sa era deja implicat într-o relaţie serioasă la acea dată (pentru că tot vorbeam de haremuri – pardon! –  diferenţe culturale la care m-aş adapta de la foarte greu spre deloc…).

Dincolo de punctul 3., nu existau din partea mea afinităţi de nici un fel, aşa că am fost cât se poate de fair play şi l-am refuzat politicos. Cu toate acestea, am venit cu sugestia să păstrăm o relaţie de amiciţie, deoarece mi-a dat senzaţia că deţine calităţi umane care îl recomandă drept un potenţial prieten bun, însă refuzul meu categoric se pare că l-a cam zdruncinat. Atât de puternic încât a început să comenteze pe diferite forumuri lucruri cam… nediplomatice despre şederea lui în această ţară atât de „neprietenoasă” şi „necivilizată”. Observându-le, mi-am schimbat părerea şi în privinţa relaţiei de amiciţie, dar am rămas conectaţi în spaţiul virtual.

După ce i-a expirat mandatul şi a plecat în altă ţară, nu am mai vorbit decât foarte rar, schimbând scurte amabilităţi pe internet. Iar acum câteva zile îmi apare un mesaj de la el:

Image

Eram prinsă cu nişte treburi, aşa că am scurtat conversaţia, care îmi părea că intră pe un făgaş oarecum absurd:

Image

Îmi ataşează câteva fotografii recente din periplurile lui profesionale, alături de figuri marcante ale politicii internaţionale, apoi continuă „out of the blue”:

Image

Ca o mica paranteză: deja începe să-mi amintească de cererea în căsătorie de anul trecut, când invitaţiile începuseră să circule, naşul era stabilit, data nunţii: 25 martie 2012, dar pe mine stimabilul încă nu mă întrebase ce părere am.

La fel ca acum, „relaţia”, care se construise timp de câteva întrevederi, era strict platonică. Dragostea stimabilului era mare şi fulgerătoare; eu nu am luat-o în serios, fiind vorba de un (mai) tânăr (decât mine) artist, cunoscut drept o personalitate excentrică. Dar când am realizat că se îngroaşă gluma, am intrat, ca orice fată nepregătită, în panică.

La fel ca şi acum, în câteva cuvinte l-am readus în simţiri printr-un duş rece şi raţional, însă cu dragostea nu te joci, iar eu am rămas ceva timp cu inima strânsă, văzând reacţia cam disproporţionată în urma trezirii la realitate.

Asta se întâmpla acum un an. De această dată, văzând că vorbesc la pereţi, am tăiat discuţia brusc şi definitiv. Ce-o fi o fi…

Acum stau şi mă gândesc, în urmă cu vreo două săptămâni, m-am trezit cu o gărgăriţă la pupitrul unde urma să dau un test. Era fix pe locul meu, iar ferestrele închise. Oare o fi fost un alt semn că ar trebui să mă hotărăsc, la un moment dat, şi eu mă prind cam greu?

ladybird

Continuând cu un nou episod al serialului despre specimenele care popolează reţeaua Facebook, menţionez despre o duduiţă simpatică pe care am cunoscut-o prin toamnă. Cu ea corespondam de vreo doi ani şi-mi făcuse impresia că e fată serioasă. Acum nu râdeţi şi voi de mine, realizez că, în afară de propria-mi persoană, nu ştiu pe NIMENI care să fie cu adevărat ceea ce susţine că este în profil (evident, mă refer la cel oficial, nu la “clonele” incognito pe care le am, ca orice utilizator normal! 😛 )

În orice caz, în general, nu-ţi trebuie studii de psihologie ca să miroşi oamenii după profilul lor virtual, îţi dai seama din câteva postări cam ce hram poartă. Dar… se întâmplă să te mai şi înşeli.

Revenind la subiect, această fătucă mi-a oferit o mare surpriză. Zecile de fotografii afişate nu reuşeau să-i dezvăluie privirea vicleană, dacă nu chiar diabolică, pe care o are în realitate! A fost primul lucru sesizat, care m-a surprins neplăcut şi m-a făcut să vreau să mă retrag cât mai repede. Apoi toată expunerea ei şi intreg comportamentul de fetişcană scăpată de sub control – în ciuda faptului că e trecută bine de 30 de ani!-, care atrăgea privirile tuturor băieţilor de cartier din preajmă, ba chiar se trăgea de şireturi întorcându-le replicile obraznice, când aceştia îi făceau tot felul de propuneri, văzând-o cum se crăceşte pe iarbă, deşi purta o pereche de pantaloni atât de scurţi, încât, inevitabil, făşia de material care rămăsese a şi alunecat pe de lături de câteva ori… şi tot aşa. 

Dar cine este această mirifcă fiinţă? O fătucă de vreo 34-37 de ani, trecută prin multe, de profesie psiholog, dar care nu profesează, efectiv, în domeniu, ci doar îşi pune în practică tehnicile de persuasiune când e rost să păcălească vreun fraier, care a trecut de la una, la alta (înţelegeţi ce vreţi) de când a plecat de-acas’, descurcăreaţă, tupeistă, fără scrupule şi fără teamă de nimic, cu o sexualitate deschisă (normal, altfel cum te poţi adapta la jungla capitalei?!), actualmente fără slujbă, dar îşi permite să plătească o chirie considerabilă şi să-şi întreţină maşinuţa ei cea dragă, pe care o consideră parte din familie, şi, în mare, cam prototipul provincialei descurcăreţe şi deloc bine intenţionate, venită în capitală după peştele cel mare (nu ştiu dacă l-a şi găsit între timp, sau lucrează pe cont propriu), chitită să devină femeie de carieră, dar care ridică suspiciuni; încă un exemplar din (sub)specia aciuatelor gata oricând să se dedea la fapte reprobabile ca să le fie lor bine – you get the picture!

Ce căutam eu cu ea? Simplu: socializare (să nu mai zică lumea că am prejudecăţi de bucureştean!); aveam multe cunoştinţe comune în lumea reală şi plănuisem întâlnirea de mult, în speranţa că putem lega o eventuală amiciţie! That’s what social networking is all about, right? Besides hooking up and stuff…

Ei bine, după cca o jumătate de oră mă ţintuieşte căteva secunde cu privirea aia a ei sinistră, de zici că era venită din Cercul 4, bolgia 2, şi mă ia la întrebări: ce-am făcut, unde am lucrat, dacă locuiesc singură sau cu cineva, dacă imobilul e pe numele meu, proprietate personală ş.a.m.d., după care trage concluzia: “Eşti perfectă pentru ce-mi trebuie mie!… mmdeeeaaaa… PERFECTĂ!” Apoi, nici mai mult, nici mai puţin, îmi spune că are nevoie să-i trec firma (fantomă), pe care se pregăteşte să o lanseze foarte curând, pe adresa mea: “Nu va fi adresa reală, sediul îl am deja în altă parte, dar pentru că am mai avut litigii cu fostu’, cu care am împărţit cealaltă firmă şi ne-am dat în judecată şi…în fine, e complicat… am nevoie urgentă de adresa ta ca să o trec în acte şi să pot dovedi că am un domiciliu stabil, altfel nu pot deschide firma şi te trec şi pe tine cu numele, ca fiind deţinătoarea firmei!”

Hai, să muoori tu!!!, mi-am spus în gând.

Vrând să văd până unde merge cu tupeul, am făcut pe neştiutoarea şi am spus că, da, ba chiar mă interesează să intru în afaceri (dubioase, cu o adunată de cine ştie unde, poate chiar deţinătoare de cazier şi alţi clopoţei în coadă, pe care am cunoscut-o pe feisbuc şi am văzut-o o data în viaţă)!

Am vazut că era hotărâtă şi n-am avut sufletul atât de hain încât să-i spulber ambiţiile din prima, însă am amânat-o elegant în speranţa că poate un eşec şi neseriozitatea mea o vor determina să-şi piardă entuziasmul şi să se întoarcă în comuna de provenienţă, oricum, concurenţa e deja atroce în Bucureşti! Dar ea, în tupeul ei infinit, a continuat să insiste mult timp să ne vedem ca să facem rocada! S-a lăsat păgubaşă între timp şi habar nu am dacă şi-a deschis afacerea aia… Şi nici nu ne-am mai dat laicuri de atunci…

blog

~VA URMA~

 

 

I bet it never happened to you to have the Man of your dreams bumping into you out of the blue and asking you to marry him!

It happened to me this very day. But the situation is even more incredible because, if the situation itself has a certain degree of probability, one in six billion, let’s say, the probability of such a creature (Man of my dreams) to exist is almost null.

I grew up with movies about US military – with their cocky walk and daring look in their eyes! – and I’ve built an idealistic pattern upon that image of the super male hero: masculine, virile, gorgeous looking, squared-jawed, often blue-eyed, nice hair (with a little luck), clean and tidy, brave, with a good salary and multiple advantages, with a nice smile, who can manage critical situations like no other men on the face of the Earth, with a sense of humour, who can fire a gun, save the world, doesn’t fear dogs, insects, rats, needles, can save you from the terrorists, has good genes and inspires you to have healthy offsprings, would kick a jerk’s ass if you ask him, fights in wars to support you, is strong, is a good driver, is sexy, well-mannered, you know you’re safe with him as if he’d be caught cheating, the military tribunal will punish him, so he’s trustable…and many, many more. (I hope Darling is not reading this!!!) Oh, he’s gotta be an Air or Fire sign too!!!

Ok, you get the picture. My fetish might have something to do with the image portrayed in the movies, or with a joke I heard in my early childhood…

(A Brigadier General on his death bed asked his wife:

“Tell me truly, my dear, through all these years since we’ve been married, and I had to leave you alone among so many men here, while going on my missions, have you ever cheated on me?”

“To be honest, my darling, I have, but only twice, I swear!”, said the wife.

“Oh, really? And who was that?”, he asked.

“First it was your lieutenant and the second time the brigade”.)

… I don’t know… But I wouldn’t go for less of the above described, that’s for sure!

So, while practicing the N.L.P. techniques before I fall asleep, I always ask the Universe for a guy in the US Military that would fit the description. Preferably a C.O. with good education, who knows the difference between “meat” and “meet”.

However, because I don’t want to exaggerate, I wouldn’t dare to ask for someone with the highest rank (an the biggest salary), I’d be happy with a major. Besides, they are younger and have the possibility of getting advanced.

So…

The other days I got a friendship request on Skype, as I always leave it on. I never use it, virtual discussion bore me, but I keep it there for emergency conversations with the three colleagues on the list.

I add the contact thinking it’s another colleague, but at a closer look there’s an unknown Army General! He attempts to start a conversation, but I never find time, so he gives up.

A couple of days after, I get another request, from… yet another General!!! Libra, even!! (SAY WOOOOT????) The FIRST REAL MAN in five years (since I broke up with my G.I. Joe, oh never mind!!!!!!!) !

(You think the Universe is trying to tell me something?!?)

Again he tries to have a conversation, I delay him for a while, but then I decide to see what the heck he wants and how come he added me, as I never go on chat rooms and my profile is private!!…

So, after less than 10 minutes, there he goes:

He: Are you married?

Me: No, why do you ask? (“….are you asking me to?” I continue the question in my head… Duh!!)

He:

marry3

Too bad there’s no pop quiz for that, it would have helped me better with a good answer to choose from:

a)     OK… 

b)      Cool! 

c)      Don’t you think it’s too soon? 

d)      Maybe we should know each other better… 

e)      Dafuq is wrong with you?! Go away, or I’ll call the cops!!!!! 

f)       Yes!!! Oh, yes, my darling!!!!!!!!! ❤ ❤ ❤ ❤ 

So I say:

marry5

No, really, what else could I say when fate is knocking at the door?! What would you say if you won the lottery?!

LOL!!!„, of course!

Then the conversation starts to rumble on for a few more minutes, although he doesn’t seem interested in my person too much, he’s just driven to get married. But it’s enough, I don’t think you should know too much about your significant other, or vice-versa; then guess who’s not going to like each other at the end of the day! But he seems satisfied when he learns about what I do and that I’m some 25 years younger, and especially he appreciates the face in the picture.

Then he goes again:

marry6

And I go:

marry6

I bet the Universe is going ballistic at this moment, like: “Bitch, please! Are you that dumb, or what?!”

It’s not the first time when I find myself in such a situation. Exactly one year ago I almost woke up married, without my consent even!!, because “Prince Charming” was so eager to prepare the event that he forgot to even ask me. Or he thought it was already implied… But that’s another story that I will tell you about some other time…

Anyway, I see that this gentleman is convinced and I go on trying to have a normal conversation (while laughing my a** off, but you never know…) and try to reason with him (“you don’t know me that well, tell me more about yourself” kind of stuff…); but I realize I’m talking by myself, as he logged off without even saying good bye, or “ttyl”.

But eventually he came back and we went on with the conversation…

Yes, darlings, I’m engaged!!!

:-}

P.S.: I really hope Darling is not reading this!!!

~Din seria „vaidevoi”~

fb

Din studiile mele ochiometrice de pe Facebook, observ o tendinţă „expansionistă”, apariţia unei noi categorii de – să le spun – tinere (şi neliniştite): neogospodina. O specie de “super-eroine” complexe şi complete, care-şi etalează cu o agresivitate mascată anumite capacităţi care – cred ele – le-ar recomanda în faţa masculilor singuri drept potenţiale partenere; după cum pozează, ele sunt şi femei de carieră, şi vulpiţe supesexoase care-şi pun la înaintare înaintaşii, dar şi gospodine închipuit-desăvârşite. Însă toate astea vin în lipsa altor facultăţi şi virtuți personale care să le scoată din anonimat.

Evident, fac notă discordantă cu restul femeilor care nu se etalează ostentativ, ca să arate ele „inamicelor” ce femei sunt, adică un fel de tipologie „perfectă”, clişeul acela pe care ni s-a acrit să-l tot auzim: “c…ă în pat, doamnă în societate şi gospodină în bucătărie”.

Oare?!… Mă rog, poate primele două variante, eventual interconectate, dar în rest… Dumnezeu cu mila.

După ce decenii de-a rândul populaţia feminină a luptat pentru eliberarea de sub jugul cratiţei, opunând mult timp rezistenţă tendinţelor machiste de a reîncarcera femeia “la locul ei”, în bucătărie, subiectul gătitului a devenit unul tabu.

Cu timpul, din ce în ce mai multe femei au început chiar să dezvolte un spirit de frondă şi să-şi etaleze cu mândrie şi curaj dezinteresul făţiş vis-a-vis de bucătărie şi activităţile specifice acelui loc. Vis-à-vis la propriu!

Dar acum a apărut specia de care spuneam, vrând să răstoarne decenii de-a rândul de revoluţie socială şi casnică. Noua apucătură la modă printre aceste fătuci este să facă ele pe gospodinele desăvârşite şi să sfideze eforturile predecesoarelor, crezând că astfel le vor creşte cotaţiile etalându-şi spiritul ultrafeminin, pseudo-supus, fără pretenţii de independenţă şi emancipare excesivă şi emasculantă, în dulcele stil clasic, aşa cum erau femeile odinioară (când mai treceau şi pe la bucătărie).

Nu mă înţelegeţi greşit, a fi gospodină este un talent cu care te naşti. Este o vocaţie şi o calitate admirabilă, tocmai de aceea este atât de rară – şi voi susţine mereu că este o calitate la care bărbaţii excelează de departe, dar, din păcate, prea puţin sondată -, iar astea mici sunt doar nişte biete impostoare, doritoare de atenţie: “Priviţi-mă, sunt noua femeie pe stil vechi, aia care s-a întors la cratiţă!!! Fără pretenţii de amazoană, sunt supusă şi cuminte! Sunt tocmai bună, daţi cu like-u’ ! Hobby-urile mele principale este sexul, selfiurile botoase şi gătitul!”

Hai, pe buneee??? Adică statul în picioare cu orele, asudatul în aburi, mirosurile amestecate, stopii grăsimoşi şi încinşi care ţâşnesc de pretutindeni?! Chiar îţi plaaaace?!?

Şi uite-aşa le vezi infestând Facebook-ul cu fotografii à la pissy, făcute cu telefonul, în bucătărie, în pantalonaşi scurţi şi stâmţi (că altfel nu iese haleala aromată!), în general, în nuanţe roz-pastel  (nu mai zicem că nu le-a atras nimeni atenţia celor mai multe că au picioare stâmbe care n-ar trebui etalate niciunde – pe probate!!! Statistica nu mine!!), cu tricouaşe mulate, care le dezvăluie nurii lăsaţi… fără susţinere (vorbeam mai sus de lipsa altor facultăţi), şi – STUPOARE!!! –  cu tigaia în mână, pozând cu buzişoarele ţuguiate în telefon. Apoi, inevitabil, îţi postează pe Facebook şi ale lor opus magnum, de mai că-ţi lasă gura apă.

Asta la prima vedere, pentru că imediat observi că domniţele nu prea respectă protocolul clasic al preparării materiei prime – pentru că habar nu au!!!- şi vezi că „gătesc” un pui întreg, abia pârlit, cu urme de pene, căruia nu i-au tăiat NICI vârfurile aripilor şi NICI târtiţa!!!

Ştiţi ce-i aia târtiţă?! E ceea ce vi se lăţeşte vouă, dragele mele, pentru că mâncaţi aripioare cu pene şi cu tot!

Şi mai au pretenţii de femei „de casă”, dom’le!!! Când ele nici drepte nu ştiu să stea, dar pozează în femeiuşti cu prestanţă şi în gospodine smexy!

Sigur, nu e o crimă prin faptul că lasă mâncarea neretuşată, dar e ca şi cum şi-ar purta rochiţa de seară de sute de Euro cu tot cu etichetă la vedere, sau pantofiorii, tot de sute de Euro, cu abţibildul acela portocaliu-strident cu preţul pe el (ca să le explic pe înţelesul lor cum stă treaba)…

Deci, fetelor, cele două extremităţi ale aripilor se taie fix de la încheietură, la fel şi 1/3 din târtiţă, dar se păstrează suficient din ea ca să dea savoare mâncării, mai ales dacă e ciorbă, deoarece conţine multe grăsimi (serios, GRĂSIMI!!! Oroarea voastră atavică! Un motiv în plus să-i tăiaţi moţul!). Sau puteţi face separat o mâncărică de târtiţe şi uite cum ieşiţi în câştig! 😉

Oooooooooffffffff!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Habar nu au! Dar ce să le faci dacă nu le-a zis nimeni (probabil mamele şi bunicile erau printre acele feministe extremiste care au deschis drumul femeilor afară din bucătărie)?!…

Sper doar că eviscerează peştii înainte să-i bage la cuptor (asta nu se mai sesizează în poze) şi că, totuşi, ghearele şi capetele (păsărilor) le aruncă, nu le adaugă la desert(ul postat tot pe Facebook)!

Jenant să afle aceste lucruri tocmai de la o persoană care găseşte activitatea gătitului (de bucate, că dealtminteri stau ore întregi să mă gătesc) printre cele mai detestabile – nu mă sfiesc să recunosc asta de fiecare dată când cineva mă insultă, întrebându-mă dacă ştiu să gătesc! – şi nu intră în bucătărie decât în situaţii de criză, sau dacă pofteşte din cale afară la cine ştie ce meniu!…

Şi ce păcat, pentru că, în puţinele dăţi când aprind aragazul, îmi ies adevărate capodopere de care nu te mai saturi!!!

:-}

Three PieBald VolksWagens and the Magic Peach

Astă vară m-am trezit cu o surpriză de zile mari. Deschizând o piersică în două, cum fac de obicei ca nu cumva să găsesc vreun viermişor obraznic rătăcit prin fructă, mă trezesc cu trei buburuze care-şi găsiseră adăpost taman în… sâmburele piersicii!

Asta da surpriză (dar nu, nu m-am măritat cu nici unul din pretendenţi…)!!! :))))))))))))

Last summer I had a huge surprise. I cracked a peach in two, as I usually do, for fear that I might find a lost little worm inside the fruit, and what do I get?! Thee lady birds which found shelter inside the peach! Ain”t that amazing?!

That” one big surprise (but no, i haven”t married any of the contenders…)!!!